Kanie Mansion

cred ca doarme. Eu m-am trezit și voiam sa stau cu tine. Tu ce mai faci? Cum e în Rai? răspunde cumintel și lasă capul la gatul lui ca o alintata. Gesturile erau încă de copil foarte mic, dar gândirea puțin mai avansata, căci conștientiza multe.

Îmi fac treaba ca voi să fiți bine. Sincer mă plictisesc aici, îmi lipsiți. și o mângâie cu drag pe fiica lui dragă.

Și tu noua. Când vii acasă? întreabă și începe sa se joace în parul lui.

Nu știu nimic deocamdată draga mea. și o spune mai trist. Se uită la ea cu drag și o lasă să se joace.

Ea se bosumflat puțin. Și nu poți afla? Întreabă pe cine te-a chemat aici. îi propune și începe în timpul ăsta sa îi împletească o șuviță micuța.

Dacă aș putea da de șeful acestui loc poate. Dar nu pot vorbi cu el. îi răspunde Eden mai simplu, ca să înțeleagă și ea.

Cum nu? Trebuie sa fie o metoda. Dacă insiști nu are Cum sa te refuze. zice și ea mai hotărâtă. Nu știa cine merge pe aici treaba, dar tot considera ca da sfaturi bune.

O să încerc draga mea. îi spune mai mult ca să ii dea speranță. O ține în brațe și o ridică în sus deasupra capului lui ca să se joace.

Ea începe sa rada și da cu mânuțele spre el. Am încredere în tine, tati, ca o sa faci ce e bine pentru noi. Și după spusele astea își teleporteaza în mâini cartea pe care tatăl ei a vrut sa o citească. O aflase din amintirile lui, înainte sa ajungă la el aici lângă lac. Totuși, ea nu era o atotimputernicita așa ca nu știa ce e și ce conține, deci toate paginile erau albe înăuntru. Du-te și vorbește cu omul ăla cu care nu vrei tu sa vorbești. El sigur o sa te ajute cu asta. și îi întinde cartea, zâmbind. Timpul ei cam expira și avea sa nu își amintească mare lucru când se trezește, decât ca s-a văzut cu tati, fără discuție.

Eden ia cartea și apreciază gestul micuței de a îl face fericit. După discuția asta voia o discuție serioasă cu divinitatea. Pune cartea într-o geantă de umăr și pleacă zburând către palatul în care se afla divinitatea.